Un trib din America Latina au o perceptie diferita asupra timpului. Adica, atunci cand vorbesc despre viitor, fac semn cu mana in spate si cand vorbesc despre trecut, fac semn in fata. Isn’t it weird? Cata diferenta de conceptie!
Mai multe despre subiect: http://ucsdnews.ucsd.edu/thisweek/2006/june/06_12_backs.asp
Cu asta m-am delectat eu astazi:
http://istodor.catavencu.ro/2009/01/22/joc-oda-unei-tarte-hai-sa-versificam-pentru-tarta-amorphisei/
Eu am ras intens! Cata poezie de pe urma unei tarte!
Nu stiu ce am dar tare sunt intr-un mood de share-uit muzica!:) Asa-i ca-i frumoasa tipa?:)
Cool name for a band, right?:)
Cam anul trecut am ajuns eu la concluzia ca pe masura ce crestem suntem mai multumiti de propria persoana si ne schimbam mai greu. Sau poate “multumiti” nu e termenul corect. Ideea e ca ne complacem. Pe masura ce trece timpul ne cunoastem din ce in ce mai bine, devenim mai comfortable cu noi insine(ceea ce e a good thing, no buts about it), dar asta duce si la o comoditate, o lene de a mai improve things la noi insine pt ca stim ca ne e bine si asa si pt ca efortul e mare si dureros(ca orice schimbare right?).
Dar zilele trecute in timp ce mergeam (vezi ce se intampla cand e bicla stricata? gandesti prea mult! noroc ca s-a rezolvat!), m-am gandit ca pe mine ce ma stimuleaza si ma ambitioneaza sa ma schimb sunt si oamenii de langa mine. Chiar daca imi fac eu rezolutii si decid :”gata frate! asta tre sa schimb la mine ca nu se mai poate!”, daca nu sunt oameni in jur(nu tre sa fi emulti, cateodata unul da bun e de-ajuns) care sa te faca sa really want to become better, atunci nu merge! Motivatia scade si toata munca ceea cu soi-meme parca nu mai are valoare.
Si atunci am realizat ca indeed am mai putini oameni in jurul meu care sa ma faca sa vreau sa devin better! Stiu ca suna cam negativista treaba asta dar acum am realizat cat e de important sa ai oameni din astia langa tine! Si mi-am mai dat seama cat de norocoasa am fost pt ca tot liceul si apoi si facultatea am avut mereu oameni de genul asta langa mine in mod constant. Si acu problema e nu ca nu i-as avea ci doar ca ii vad prea rar. Pt ca sunt atatea alte chestii de facut incat cateodata uiti de anumite prioritati care insa nu ar trebui lasate la o parte.
Acuma citesc “An Intimate History of Humanity”, o carte de la Andreea care e de altfel f dragutza. Si se zice despre o tipa la un moment dat ” What she wants is not to possess her sorroundings, but to be stimulated by them, and that means they have to change all the time”. Evident, ea vorbea despre lucruri si tabieturi dar ma intrebam daca asta se aplica si la oameni. Si dintr-un anumit punct de vedere cred ca da. Pentru ca indeed, cand ajungi in situatii noi cu oameni noi esti inevitabil stimulat. Iar pe masura ce trece timpul, cunosti oamenii mai bine, totul intra in obisnuinta, trece impulsul ala de inceput. Dar cu toate astea, sunt unii care raman acolo. Care continua sa iti dea vointa oricat de des te-ai vedea cu ei si oricat de bine i-ai cunoaste. Rar ce-i drept dar sunt:) Si apoi mai e si situatia trista, cand un om a reprezentat un stimul pt multa vreme, pt ca apoi sa inceteze. Si te intrebi de ce oare s-a oprit?
Da…si cam astea sunt my thoughts on the subject. Astept completari:)
– “True science begins and ends in wonder” – Maslow – ce frumos cuvant si stare: “wonder”!, nu credeti?
– “There is no description without prescription” – mergand pe ideea ca realitatea e asa cum o percepem, si deci foarte subiectiva si supusa ideilor, preconceptiilor si fricilor noastre, idee foarte vehiculata weekendul asta:)
– “Every theory is a discrete obituary or celebration of some social system”
Anutza's Blog 
Recent Comments