Festivalul Berii

In viata oricarei urbe respectabile din mandra noastra tarisoara, trebuie sa existe un eveniment la care sa se adune toata “lumea buna” a orasului, un loc unde sa rasune maneaua, sa troneze murdaria si vulgaritatea sa fie limbajul absolut, cu ajutorul caruia everything is possible! In Bacau…toate aceste magnifice atribute pot fi intalnite la mirificul Festival al Berii.

Ceilalti bacauani probabil imi vor zice “De ce te-ai dus? Stiai ca asa o sa fie pentru ca asa este inca din timpurile vechi ale tineretii noastre!”. Ideea e ca nu m-am dus seara! De fapt…nici nu stiam ca importantul eveniment are loc in fostul parculet al copiilor, in care eu una mi-am petrecut multe zile minunate in scranciobele de pe acolo(pt non-moldoveni: scranciob=leagan) si care acum insa a ajuns o darapanatura de loc, plin de buruieni caci scranciobele au disparut ca prin minune, la fel ca si aleea in locul careia se afla doar un pietris oribil pe care balerinii mei albi au suferit multe.

Si cum ziceam…ma duceam si eu cu mama, ziua in amiaza mare might i add, la tragul de vara de la sala de atletism(don’t even get me started on this subject!) cand nimerim in tiganeala de pe lume. Frate…cata oribilitatea! Nu mi-am imaginat! Si nu cred ca sunt eu mai sensibila! Pur si simplu iti venea sa o iei la fuga! Nici macar nu vreau sa-mi imaginez ce atmosfera e acolo noaptea! Nu vreau sa-mi imaginez si nici sa aflu!

Pe de alta parte…o bruma de cultura se afla si in Bacau! Dan Puric vine si isi lanseaza cartea azi la Casa de Cultura. Se pare ca va tine si o conferinta. O sa ma duc sa check it out. Daca n-as fi uitat la Bucuresti cartea respectiva, cumparata de altfel pt matusica, as fi putut sa i-o dau cu autograf cu tot. Ah well…

Maramures – part II

Maramures – part I

Blog vs jurnal

Da stiu…nu e o tema noua…deloc de actualitate…tratata de mii de oameni care au scris ei de ce au blog. But still…ce mi-a venit de m-am gandit la asta? De ziua mea, oamenii mei mi-au luat pe langa alte cadouri dragutze, un caiet deosebit de frumusel si interesant.

No bun…si acu statea Anutza si se intreba ce sa faca cu prea minunatul caiet pe care ar vrea sa il utilizeze intr-un scop nobil totusi. Ideea de jurnal a cam cazut din start pt ca oricat am vrut (si au existat momente cand chiar am vrut), nu am reusit niciodata sa tin un jurnal. mereu ma plictiseam,mi se pareau majoritatea chestiilor scrise cam fake(nu pot sa imi explic de ce dar asa mi se parea), plus ca niciodata nu ma satisfacea din punct de vedere estetic(aici unii ar spune ca e din cauza scrisului meu “urat” dar voi respinge clar aceste acuzatii!!!)

Si apoi m-am gandit ca blogul mie mi-a suplinit chestia asta cumva. Ca eu in blog scriu chestiile pe care vreau sa le tin minte, chestiile care ma impresioneaza, oamenii de care imi place. Si ca la un moment dat l-am luat si ca pe un exercitiu de sinceritate pentru ca eu nu prea vorbesc mult despre mine si ma gandesc ca ar trebui. Si mi-am dat seama ca blogul meu are un ton mai personal ca altele dar ca asta nu ma deranjeaza.

Si gata.

Ce am facut cu caietul? Am decis ca o sa scriu acolo chestii frumoase atunci cand nu am laptopul si cand am chef de scris. Si ca o sa fie un caiet vesel. Si l-am inaugurat la Vadul Izei intr-o cabana frumoasa din lemn, cu scranciob si prispa si tot ce iti doresti!:)

Baiuteii – Filip si Matei Florian

Cred ca nu o sa pot reda in cuvinte cat e de frumoasa cartea asta! Frumoasa in sensul ala, pe care il intalnim mult prea rar, care cuprinde simplitate, adevar si naturalete. Scrisa la doua maini (procedeu foarte interesant de altfel, e prima data cand citesc ceva scris asa) dar unita de infinita dragoste dintre cei doi frati care apare de peste tot…fara condescendenta, ca o chestie normala si fireasca, asa cum si e de altfel. O carte despre copilarie si tinerete care merita citita si recitita over and over again. Pentru ca te prinde, te transpune, te face sa razi singur…si ras din ala serios nu un zambet schitat anemic. Zici ca e scrisa dintr-o clipita si se vede ca autorii s-au amuzat si s-au simtit f bine in timp ce o scriau. Reala. Si serioasa. Numai ca temele serioase sunt tratate prin ochii unor copii cu imaginatie debordanta, ceea ce le face mult mai putin serioase in sensul matur si atat de anost la cuvantului.

O recomand cu mare caldura pt oricine vrea sa-si aminteasca de copilarie, sa se binedispuna citind o carte lejera si plina de imagini! Grozava!!

Urati!!!

Urati tare sunt candidatii nostri la primarii, consilii etc…si e si mai urat faptul ca tre sa ii vedem in continuare pe ziduri, blocuri, hoteluri, panouri pentru ca nimeni, dar absolut nimeni nu se gandeste ca ar trebui sa existe cineva care sa curete orasele de mutrile lor insipide. Asa ca…we’re stuck with them! Until the end of time…pentru ca atunci cand o sa se jerpeleasca mutrile lor…o sa vin arandul altilor…si tot asa intr-o ciclicitate demna de Rebreanu!

in seara asta i am…

Feeling like i don’tknow who i am anymore. Or where to find myself. Or what to do with myself for that matter.

dar toate trec:)

La multi ani Raducule!:)

Si sa ne vedem mai des la anul!:)

Nevoie

O mica paranteza din ciclul “cata tehnologia!”: Va anunt ca acum scriu acest post din camera mea unde am wireless!! Nu stiu de unde, nu stiu a cui e, dar functioneaza! Nu mi-a venit sa cred! Partea proasta e ca acum a revenit tentatia! Cand eu tre sa fac licenta!!!

Asa…de fapt la ce m-am gandit eu mai mult zilele astea…la sentimentul ca cineva sa nevoie de tine. Tocmai am realizat ca e un sentiment important. Nu stiu daca asta se aplica la toata lumea sau numai la mine, dar chiar mi se pare ca iti da ceva in plus. Iti da sentimentul ca esti apreciat si respectat, ca ti se recunoaste pana la urma un anumit skill si parca nu faci umbra pamantului degeaba. Ok…nu zic ca numai pentru asta merita sa traiesti…nu o dau eu in exagerari din astea…dar mi se pare ca e o chestie pozitiva in viata unui om. Si cred ca mi-a lipsit putin asta in Franta.

Pareri?

PS: Frumos cerul la munte, asa-i? Hai sa mai mergem!!!